Intersectii - cedeaza trecerea - trecerea la nivel cu calea ferata - circulatia prioritara
§ 7. Intersectii si obligatia de a ceda trecerea
Articolul 55

- Intersectiile sunt:
- cu circulatie nedirijata;
- cu circulatie dirijata. In aceasta categorie sunt incluse si intersectiile in care circulatia se desfasoara in sens giratoriu.
Articolul 56
La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie sa circule cu o viteza care sa ii permita oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participantilor la trafic care au acest drept.
Articolul 57
- La intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, in conditiile stabilite prin regulament. Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007
- La intersectiile cu circulatie dirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa respecte semnificatia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicatiile ori semnalele politistului rutier. Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007
- Patrunderea unui vehicul intr-o intersectie este interzisa daca prin aceasta se produce blocarea intersectiei.
- In intersectiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circula in interiorul acestora au prioritate fata de cele care urmeaza sa patrunda in intersectie.
Articolul 58
In cazul vehiculelor care patrund intr-o intersectie dintre un drum inchis circulatiei publice si un drum public, au prioritate acele vehicule care circula pe drumul public.
Articolul 59
- In intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circula pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere cand efectueaza virajul spre stanga sau cand semnalizarea rutiera din acea zona stabileste o alta regula de circulatie.
- In intersectii, conducatorii vehiculelor care vireaza spre stanga sunt obligati sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza si care circula din partea dreapta.
- In intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare de prioritate, regula prioritatii de dreapta se respecta numai in cazul in care doua vehicule urmeaza sa se intalneasca, fiecare intrand in intersectie de pe un drum semnalizat cu un indicator avand aceeasi semnificatie de prioritate sau de pierdere a prioritatii
- Cand un semafor cu trei culori are o lumina verde intermitenta suplimentara, montata la acelasi nivel cu lumina verde normala a semaforului, sub forma unei sageti verzi pe fond negru, cu varful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifica permisiunea pentru vehicule de a-si continua drumul in directia indicata de sageata, indiferent de culoarea semaforului electric, cu conditia acordarii prioritatii de trecere vehiculelor si pietonilor care au drept de circulatie.
§ 8. Trecerea la nivel cu calea ferata
Articolul 60
- Participantii la trafic trebuie sa dea dovada de prudenta sporita la apropierea si traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, dupa caz.
- La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevazuta cu bariere sau semibariere, conducatorii de vehicule sunt obligati sa opreasca in dreptul indicatorului ce obliga la oprire, daca acestea sunt in curs de coborare ori in pozitie orizontala si/sau semnalele sonore si luminoase care anunta apropierea trenului sunt in functiune.
- La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata corespunzator, conducatorii de vehicule sunt obligati sa se conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata.
§ 9. Autovehicule cu regim de circulatie prioritara
Articolul 61
- Au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b), atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie sa aiba in functiune semnalele luminoase si sonore. Alin. (1) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007
- Conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007
- Cand pe drumul public circulatia este dirijata de un politist rutier, conducatorii autovehiculelor prevazute la alin. (1) trebuie sa respecte semnalele, indicatiile si dispozitiile acestuia.
Articolul 62
- La intrarea in intersectiile unde lumina rosie a semaforului este in functiune ori indicatoarele obliga la acordarea prioritatii de trecere, conducatorii autovehiculelor prevazute la art. 61 alin. (1) trebuie sa reduca viteza si sa circule cu atentie sporita pentru evitarea producerii unor accidente de circulatie, in caz contrar urmand sa raspunda potrivit legii.
- Cand doua autovehicule cu regim de circulatie prioritara, care se deplaseaza in misiune avand semnalele luminoase si sonore in functiune, se apropie de o intersectie, venind din directii diferite, vehiculul care circula din partea dreapta are prioritate.
Oprirea, stationarea, parcarea >>